Spațiul meu queer
A- A+
Ca persoană queer tânără, crescută și ieșită din dulap într-un oraș de provincie relativ mic, ideea de spațiu queer nici nu exista pentru mine. O cutie queer, da, sigur, poate. La 15 ani, când mi-am pus pentru prima dată (în mod eronat, hihi) eticheta de bisexual, m-am simțit aruncat într-un ocean de dorințe explorative și situații de negăsit.
Cine mai era? Cine este? Cine ar putea fi? Când? Unde? S-a întâlnit cu cine? El, pe bune?
Mereu rămâneam uimit când aflam de existența unei alte persoane din comunitatea queer, dar nu pentru că mă credeam singur. Trăind într-o bulă destul de progresistă, eram conștient că nu e cazul. Pentru mine avea un alt rol, mai exact că, folosindu-mă de fiecare aceste noi persoane descoperite, îmi elaboram propriul spațiu queer embrionar, practic doar mental și imaginativ pe atunci. Era un soi de pânză de păianjen pe suprafața căreia se afla în fiecare colț și întorsătură o persoană queer, de cele mai multe ori străină, persoanele nefiind neapărat legate de altceva decât prin simplul fapt că nu erau cis sau hetero. Inițial, spațiul meu queer era format din oameni despre care auzisem că poate sunt, persoane din alte orașe găsite fraudulos prin aplicațiile de dating, dar și alte persoane de pe internetul românesc. Internaționalul nu mă interesa încă, o păstram în bătătură momentan.
Pe durata liceului, spațiul meu queer a încetat să mai fie neapărat doar unul mental și imaginativ, dar nu îl puteam numi nici real neapărat. Deși importat, cred că termenul cel mai adecvat ar fi fost queer-friendly. Ca un local, spațiul meu devenea queer-friendly pe măsură ce în viața mea apăreau câteva persoane din comunitate cu care apucam să interacționez fizic, iar persoanele cu care mă înconjuram deveneau un sprijin din ce în ce mai important.
La facultate, am început să dau de locuri queer și queer-friendly, iar în mintea mea extaziată credeam că odată ce am găsit locurile astea fizice, îmi găsisem și eu spațiul queer.
Dar nu a fost chiar așa. În primele dăți când m-am aventurat bibilit și dichisit în uterul lor queer, m-am simțit bine, acceptat și cumva la locul meu, dar la un moment dat au început să se trezească niște gânduri și sentimente în mine ce nu erau neapărat străine, dar îmbrăcate cumva altfel. Singurătatea și inadvertența și-au făcut apariția în geaca mea de șantierist portocaliu neon, despre care numai Dumnezeu știe de ce mă plimbam eu cu ea prin baruri și cluburi. Din fericire, între timp spațiul meu queer a lăsat-o pe dinafară. Revenind, chiar dacă în aceste locuri dansau și se țineau de mână persoane din comunitate, eu în continuare mă simțeam ca și cum nu aparțineam, mă simțeam pe lângă identitatea mea queer. Și cred că asta e din cauza faptului că în continuare eram în mod voit și conștient înconjurat de persoane care nu aparțineau comunității. Îmi iubesc și aș face orice pentru prietenii mei aliați, dar cred că un spațiu cu adevărat queer poate fi construit doar alături de persoane care îți înțeleg pe deplin experiențele și sentimentele, sau măcar au cum să o facă.
Mai mult, deși cunoșteam acum persoane din comunitate, ceea ce mă frustra era că nu puteam să zic că aveam vreun prieten apropiat, pe cineva pe care îl puteam suna să îl chem la o cafea în vreun local hipsteresc și pe moment trendy pentru a bârfi nu știu ce cetățean care ne mai sâcâia pe noi pe creier în ziua respectivă. Eu căutam apropiere și claritate, nu cunoștințe care îmi mai reacționează la story-uri din când în când. Și de aceea, spațiul meu queer a fost pentru mult timp destul de difuz, un cerc alb-gălbui de dimensiuni incerte pâlpâind frenetic pe ritmurile melodiei „Believe” a lui Cher. Dar contrar mantrei mele preferate „totul va veni la timpul lui”, acesta nu a venit. Și pe cât de mult îmi place să mă las învăluit de aerul ei mistic și reconfortant, adevărul e că norocul ni-l mai facem și cu mâna noastră.
Așa că am început să mă merg la tot feluri de chestii care m-ar fi adus mai aproape de comunitatea de care îmi era atât de dor, fără ca eu măcar să o fi cunoscut real vreodată. Spectacole, expoziții și situații hipsterești, tras de mânuță prietenii hetero să vină la nu știu ce evenimente. Practic, oriunde vedeam vreun gay că dădea Interested (nici măcar Going) pe Facebook, imediat mi se trezea și mie dorința să îmi fac apariția. Dar chestia cea mai relevantă care mi-a adus comunitatea mai aproape s-a dovedit a fi voluntariatul în cadrul organizațiilor de profil. Aici mi-am permis să fiu cât se poate de gay, să mă joc cu propria persoană și să cunosc persoane care să mă ajute să mă cunosc mai bine. Și ce m-a făcut să realizez cât de mult a contat pentru mine să petrec câteva ore pe săptămână într-un context cald cu alte persoane queer a fost Marșul Pride, când mi-am făcut curaj să vin și să mă fâțâi pe acolo într-o fustă, părerea mea, absolut superbă.
Poate este un lucru minor pentru unii, dar pentru mine simplul fapt că mi-am permis să fac lucrul ăsta întărește importanța unui spațiu queer personal în care ne putem permite și încerca. Ba mai mult, mi se pare esențial în procesul de creștere personală și de acceptare a propriei identități. Este extrem de relevant să ai un loc în care te poți regăsi, reculege sau chiar doar fi. Din experiența mea limitată, un spațiu queer îți dă posibilitatea să îți pui întrebări, să te destinzi în raport cu sexualitatea și cu genul tău, dar și să experimentezi cu sentimente, gânduri și concepte.
A-ți găsi spațiul queer te eliberează de clivajul ce poate s-a iscat între sinele tău non-cisheteronormativ și mediul tău apropiat. Asta nu înseamnă totuși că trebuie să ne raportăm la lume doar din perspectiva acestui unic spațiu. Nevoile, dorințele și gândurile noastre se întrepătrund în același mod în care aceste spații identitare se încolăcesc și formează lumea în vrem să activăm ca persoane întregi și pe deplin înțelese. A avea un spațiu queer bine delimitat nu elimină existența și nevoia de a aparține unui atfel de spațiu, oricât de diferit ar fi el de primul. Suntem complecși, iar un singur spațiu nu ne va putea cuprinde niciodată pe de-a-ntregul.