Despre homofobie și homofobie internalizată: O istorie personală
A- A+
Acest text menționează crime motivate de ură și descrie homofobie internalizată și societală.
Ca persoane queer suntem constant asaltatx de mesaje discriminatorii și de ură, care fără să vrem ajung să ne alieneze într-o oarecare măsură, direct sau indirect, cu efecte resimțite conștient sau nu. Alienarea asta se petrece atât față de societatea și cultura mainstream, heteronormativă, dar și față de propria noastră persoană, de sinele queer care încearcă să iasă la suprafața ostracizantă să mai ia o gură de aer, dacă și când îi permitem. În plus, de multe ori ajungem să ne simțim îndepărtați chiar și de singurii oameni care ne înțeleg durerea și singurătatea, comunitatea noastră queer. Acest lucru se întâmplă tot din cauza homofobiei, care ne acaparează ființa și spiritul și care parcă nu ne lasă să respirăm, înecându-ne la suprafață. Sau cel puțin așa o resimt eu, un bărbat gay de aproape 22 de ani crescut într-o familie ai cărei membri s-au bucurat pentru masacrul din clubul Pulse, Orlando din 2016.
Cuvântul și conceptul de homofobie s-a făcut cunoscut în anii ʼ70, definindu-se printr-un dublu sens: atitudinile de respingere față de persoanele homosexuale transmise din partea societății majoritare și ura și nemulțumirea față de propria persoană pe care acestea le experimentează din cauza sexualității lor1. Ulterior, acestuia i se adaugă și alți termeni care reflectă aversiunea societății față de identiățile non-cisheteronormative, precum transfobia sau bifobia. Totuși, termenul a ajuns să fie criticat de mai mulți autori, argumentând că aversiunea față de persoanele homosexuale se caracterizează mai mult prin dezgust și furie, decât prin frică și teamă, iar teoriile feministe punctează că termenul nu ia în considerare experiențele specifice ale femeilor lesbiene și bisexuale, precum și că acesta blamează greșit individul ca entitate separată în detrimentul societății patriarhale ca întreg, care consideră devierea de la heteronormativitate ca un afront asupra dominației masculine. Astfel, s-au propus termenii de heterosexism și homonegativitate, cel de homofobie rămânând însă în continuare preferat.2
Referindu-ne la homofobia internalizată, aceasta definește internalizarea atitudinilor homofobe din societate de către persoanele aparținând comunității LGBTQIA+, ajungând să se urască pe sine, dar și pe ceilalți prin prisma acestora. Practic, unii dintre noi ajungem să ne identificăm cu idei precum „homosexualitatea e o boală” și ajungem să ne retragem violent atât din fața părții noastre care este vizată de aceste idei, cât și din fața celor care ne amintesc cine suntem cu adevărat. Studiile ne arată că integrarea acestor valențe în identitatea noastră queer produce diverse efecte negative, de la modul de funcționare a relațiilor de cuplu, unde includem intitimitatea, angajamentul, gestionarea conflictelor sau calitatea generală a relației romantice3, până la atitudinile noastre față de sine, precum criticarea de sine4, generalizarea excesivă 5 sau stima de sine 6. Desigur, e posibil ca aceste consecințe să nu se reflecte într-un mod evident sau pregnant în comportament, având în vedere că o integrare pozitivă a identității sexuale de către persoana în cauză poate rezolva impasul identitar determinat de preluarea mesajelor sociale negative, ajungând la o construcție pozitivă atât a identității de sine, cât și a relațiilor cu societatea.
Dar ce ne facem când această integrare pozitivă întârzie să apară, când în continuare ne simțim copleșiți de identiățile noastre care nu corespund? Pentru o lungă perioadă de timp am crezut că pe mine m-a ocolit cumva jena și frica față de identitatea mea gay, ba chiar am crezut că acceptarea necondiționată a propriului queerness este normalul. Totuși, în ultima vreme am început să îmi chestionez această credință și să mă întreb dacă nu cumva trăiesc într-o bulă, într-un mic glob de cristal în care totul apare întocmai așa cum îmi doresc eu. Iar acest demers de reinterpretare a lumii queer a fost declanșat de realizarea mea că nu sunt atât de lipsit de homofobie internalizată pe cât credeam (și speram). Este prezentă, însă nu se manifestă neapărat așa cum mi-aș fi imaginat eu sau cum o ziceau studiile. Nu îmi provoacă neapărat anxietate, depresie, probleme cu imaginea și stima de sine sau accentuează alte atitudini care mă au pe mine drept centru al atenției. În schimb, am observat că iese la suprafață atunci când interacționez cu alte persoane din comunitate, în special cu alți bărbați gay. Am băgat de seamă că atunci când vorbesc cu alți bărbați atrași de bărbați se așterne un fel de pâclă pe creierul meu, o peliculă neagră care mă oprește să interacționez autentic cu aceste persoane. Este ceva care se impune între mine și posibilitatea de a crea o legătură cu o altă persoană care simte la fel și are experiențe similare. Și mi-a luat ceva să realizez că de fapt acest blocaj este determinat de homofobia mea internalizată, de integrarea în structura mea de personalitate a ideii că sexul între doi bărbați e greșit. Că până la urmă la asta se rezuma totul în creierul meu speriat și biasat de atitudinile homofobe învățate: dacă interacționam cu un tip gay, exista posibilitatea de a face sex cu un bărbat, dar a face sex cu un bărbat e greșit, așa că interveneau mecanismele inconștiente cu rol de a bloca această interacțiune și, deci, a sexului cu un bărbat.
E simplu să asumăm că suntem lipsiți de homofobie internalizată, că ne iubim și îi iubim pe alții la fel de respinși de societate în aceeași măsură cum îi iubim pe cei neafectați de gura și mentalitatea societății. Eu consider însă că adevărul e altul, cred că toți am fost afectați de homofobia din jurul nostru într-o oarecare măsură, singura diferență fiind modul și gradul de manifestare, precum și imboldul de a trece peste ea și de a ne accepta necondiționat așa cum suntem noi, dar și pe ceilalți. Și mai cred că la nivel declarativ și la nivelul dorinței personale această atitudine este majoritară, de acceptare a queerness-ului intern, dar și extern, de solidarizare cu victimele aceluiași sistem care ne opresează chiar propria persoană și individualitate. Sau cel puțin așa îmi place să cred, sperând că nu am ajuns să mă mint singur din dorința unei lumi și comunități incluzive și lipsite de prejudecată.
Bibliografie
1 Shidlo, A. (1994). Internalized homophobia: Conceptual and empirical issues in measurement. In B. Greene & G. M. Herek (Eds.), Psychological perspectives on lesbian and gay issues, Vol. 1. Lesbian and gay psychology: Theory, research, and clinical applications (p. 176–205). Sage Publications, Inc.
2 Szymanski, D. M., Kashubeck-West, S., Meyer, J. (2008). Internalized heterosexism: A historical and theoretical overview. The Counseling Psychologist, 36(4), 510-524. doi:10.1177/0011000007309488
3 Szymanski, D. M., Kashubeck-West, S., Meyer, J. (2008). Internalized heterosexism: Measurement, psychosocial correlates, and research directions. The Counseling Psychologist, 36(4), 525-574. doi:10.1177/0011000007309489
4 Armelie, A. P. (2009). The impact of verbal victimization on psychopathology in LGB youths who have experienced trauma: The roles of self-criticism and internalized homophobia. (Electronic Thesis or Dissertation). Retrieved from https://etd.ohiolink.edu/
5 Carver, C. S., La Voie, L., Kuhl, J., Ronald, G. J. (1988). Cognitive concomitants of depression: A further examination of the roles of generalization, high standards, and self-criticism. Journal of Social and Clinical Psychology, 7(4), 350-365. doi:10.1521/jscp.1988.7.4.350
6 Feinstein, B. A., Davila, J., Yoneda, A. (2012). Self-concept and self-stigma in lesbians and gay men. Psychology & Sexuality, 3(2), 161-177. doi:10.1080/19419899.2011.592543